Deseori adormeam luat de gânduri somnolente, iar când mă trezeam, mă trezeam pe-o banca, de pe strada mea preferata din Iaşi. Asta nu doar o singură dată. Şi mereu după ce-mi dădeam seama ce-i cu mine, zâmbeam în gol. Ea, mai totdeauna zăcea lângă mine şi-mi citea compunerile în care eu îi mărturiseam că nu prea o iubesc. Nu reacţiona urât după ce termina de citit pentru că şi ea scris la fel.
Îmi place scena de după trezirea mea, când ea tresare văzând că deschid ochii şi clipesc, şi zâmbeşte uitându-se cum eu mă dezmeticesc incet.
"Ce plictisitoare sunt! Nu?"
Eu, buimac şi speriat de gravitatea cuvintelor ei, răspund:
"Nu! Nu eşti! Iartă-ma te rog c-am adormit...da-s obosit...de-abia mă ţin treaz...n-am băut cafea azi!" (Iar apoi îmi analizam cuvintele scoase şi le fixam gradul de penibilitate, şi-mi venea să mă scuz că m-am scuzat.)
"Ba ai băut!" izbucneşte ea enervată."Iarăşi te-ai combinat cu Taverna, şi te-o durut în cur de mine!"
Şi rămâne cu privirea aţintită spre mine, cu o faţă de mamă îngrijorată care regretă multe...
Mă enervez c-am făcut iarăşi aluzia la statul în crâşme şi am exagerat prosteşte cantitatea de cafea băută la care ea e mereu sensibilă. Rămân aplecat, cu faţă de om vinovat.
Ca să schimb subiectul, continui:
"Ai terminat de citit aia?" şi aştept, fiind foarte curios de răspuns:
"Da!" şi-mi zâmbeşte. Eu rămân derutat de da-ul ei sec dar simpatic, fac o pauză neştiind ce să mai întreb, şi apoi exclam:
"Şi ce părere ai?" nerăbdător s-o aud vorbind.
Cu ochii mari şi plini de soare, mă priveşte, îmi ia mâna şi se apropie încet, încet. Apoi, cu-n zâmbet enorm pe buze, mă ia uşor de după gât şi-mi spune:
"Mi-au plăcut detaliile naturaliste!"...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu